CRĂCIUN 2013
Colinde în cadrul Bisericii
Un nr. de 30 de copii, conduşi şi pregătiţi de Emil Mihăiţă Barboşelu, au cântat colinde şi ne-au încântat cu glasurile lor.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
HORA
reîntoarcere în spiritualitatea satului de altădată, o regăsire a satului şi o retrăire a bucuriei de a fi împreună
Rotirea în horă este o prefigurare a rotirii noastre după calendarul religios: din Naştere spre Înviere şi apoi din nou spre Naştere.
Regăsim în ritualul liturgic, la Botez, Cununie şi Hirotonie, acest dans al bucuriei, dans ce arată menirea omului de a fi prin viaţa sa, o rotire binecuvântată în jurul Cuvântului (Evangheliei) şi a Crucii.
Hora de altădată era bucuria de după Liturghie a întregii comunităţi, locul în care se dezvăluia sufletul iubitor de frumos al ţăranului şi prilejul de afirmare, în afara lăcaşului liturgic, a comuniunii şi egalităţii creştine. Expresia FRAŢILOR din Apostolul liturghiei se trăia şi prin portul specific care făcea ca toţi membrii comunităţii să arate la fel, ordonarea valorilor în comunitate realizându-se pe criterii moral-religioase şi nu pe cele exclusiv materiale.
Prin întreaga artă populară - muzică, dans, port, obiceiuri şi tradiţii - ţăranul îşi dezvăluia profunzimea vieţii sale, înţelepciunea, respectul şi dorinţa de frumos, cumpătarea şi răbdarea, într-un cuvânt, adâncul sufletului său, adânc plămâdit prin îmbăierea acestuia dea lungul secolelor în POTIRUL LUI HRISTOS.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne păstrăm fiinţa neamului nostru românesc, credinţa, limba şi teritoriul străbunilor, descoperind cele (aproape) pierdute şi retrăind în spiritul înaintaşilor noştri.