Sfânta Liturghie

“ Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18,20)

Acolo unde creştinii îşi mărturisesc credinţa şi dragostea, acolo Dumnezeu îşi revarsă infinitul bunătăţii şi nemărginita-I iubire. Acolo unde se înalţă spre ceruri în sunete argintii cea mai arzătoare rugă, acolo creştinii vor găsi mereu căldura păcii. Acolo unde lacrimi fierbinţi de pocăinţă stropesc pămantul ce-ndurerează genunchii, acolo va lua fiinţă cel mai liniştit surâs. Acolo unde se-nfiripă fericirea, acolo e Biserica. Acolo e Dumnezeu.

În adevărul credinţei străjuieşte veşnic, biruitoare peste neamurile omenirii, slăvita poruncă adresată lui Moise de către Dumnezeu „să-Mi faci locaş sfânt şi voi locui în mijlocul lor” (Ieşire 25,8).

Într-o lume în care sângele păcatului şiroieşte pătând cămaşa albă a sufletului dăruit de Dumnezeu întru slava Lui, se înalţă, deasupra efemerităţii acestei lumi, mântuitoarea Cruce ce izvorăşte salvarea păcătoşilor. Sub slava acestui sacru simbol ce cutremură şi adâncurile iadului, creştinii convieţuiesc cu Iubirea veşnică.

Biserica este locul rugăciunii, al plângerii, al iertării, al fericirii absolute. Biserica este calea spre mântuire, poteca ce uneşte firava bunăvoinţă a credinciosului cu necuprinsa iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Biserica este puntea ce salvează păcătoşii de la înnec şi totodată scara ce apropie creştinii de Dumnezeu, prin cea mai importantă slujbă, slujba Sfintei Liturghii. Fără Biserică şi fără Sfânta Liturghie, calea spre Dumnezeu ar fi precum o scară fără trepte, un trup fără suflet, precum doi ochii fără lumină.

Sfânta Liturghie este puternica şi sfânta comuniune a omului cu Tatăl Ceresc. Este momentul plângerii, al retrăirii sacrei istorii martire, al iertării întru slava Mântuitorului. În Liturghie, Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor. Nu îl întâlnim ca inşi singuratici ci ca mădulare ale trupului Său adunate laolaltă sporind neîncetat comuniunea cu El şi între noi printr-un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos şi, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeşte darul unităţii "de sus", în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos.

Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înteleagă semnificaţia ei.

În cadrul Sfintei Liturghii creştinii primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Această ceremonie este precum o poartă de ieşire din lumea pământească şi pătrundere în tainele veşniciei: “toată grija cea lumească să o lepădam”. Ea desprinde sufletele celor veniţi la rugăciune de ţesutul bolnav al păcătosului pământ.

Cea mai nobilă oportunitate de a mulţumi pentru darurile şi necazurile spre îndreptare, de a plânge păcatele ce ne-au spurcat sufletele peste săptămână şi până atunci este, în ziua duminicii, ziua pe care Mântuitorul a lăsat-o pentru odihna întru slava bunei credinţe, în cadrul Sfintei Ceremonii, Liturghia.

În Biserica Lui Dumnezeu, duminică dimineaţă, glasurile mulţimii reunite îşi mărturisesc credinţa. Pe buzele fiecărui creştin răsare puterea credinţei, a credinţei în infinitul iubirii, al răbdării şi al bunătăţii, iar glasurile şoptesc puternic Simbolul Credinţei, Crezul.

Creştinii plâng momentele din istoria mântuirii. Ei îşi deschid sufletele şi culeg adevărul, iau aminte la citirea Sfintei Evanghelii. Numai în cadrul Liturghiei, făptura omenească poate cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Gândul, mintea şi inima sincronizează, realizând o conexiune între actualitate şi trecutul din Evanghelie. Lanţurile ce constrângeau gândirea şi spurcau sufletul sunt dezlegate, căci prin intermediul Liturghiei, Evanghelia oferă cheia înţelegerii. Numai aşa creştinii îl cunosc pe Hristos. Ceremonia Sfintei Liturghii este filmul vieţii creştine. Un moment al istoriei mântuirii este prezent în cadrul fiecărei duminici.

Acatistul citit la fiecare Liturghie reprezintă o treaptă din scara ce duce la Dumnezeu. Creştinul cere iertare şi ajutor de la Tatăl, aducând simultan cinste celor ce cu adevărat au băut veninul chinului întru Hristos şi s-au hrănit cu puterea credinţei. Creştinii imploră smerit mijlocirea Sfintei Maici şi a tuturor Sfinţilor.

Apostoli ai prezentului, propovăduitori ai adevărului ce şi-au închinat viaţa lui Hristos, preoţii, slujesc în faţa altarului. Sfânta Liturghie este momentul universal al concretizării credinţei, al împărtăşirii adevărului tuturor creştinilor. Este momentul vindecării sufleteşti şi trupeşti!

În cadrul Sfintei Liturghii, în mijlocul mulţimii, Mântuitorul ascultă bătăile inimii fiecărui credincios, pleacă urechea spre suspinul izvorât din cel mai întunecat colţ al sufletului şi oferă izbăvire! Nimeni nu pleacă nevindecat căci numai El este Doctorul sufletelor noastre!

Glasul creştinului strigă după ajutor, sufletul ţipă după izbăvire. Ochii şiroiesc lacrimi de pocăinţă, genunchii se zdrobesc sub greutatea păcatului. Sufletul imploră iertare. Doamne, iartă-ne!

Eseu realizat de Coţovanu Alexandrina Anca, studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din Suceava, specializarea Finanţe Bănci, anul 3.

Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.
Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nici o măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat.
În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. De ce?

De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?
Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG. Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (cf. JECFA Toxicology Study, FAO Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).

În literatura de specialitate, „şoareci trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină. De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG (cf. Factors affecting the voluntary intake of food by sheep, Colucci P.E., Grovum W.L., 1993). Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

Glutamatul distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie
Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (cf. Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).

Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere
MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (cf. Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).
Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară. Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (cf. Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).

Glutamatul afectează pruncul încă din pântecele maicii sale
În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească barieră pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale. Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987).
„S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei. Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care, în cele din urmă, conduce la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în pântece” (cf. Transplacental neurotoxic effects of monosodium glutamate on structures and functions of specific brain areas of filial mice, Gao J., Wu J., Zhao X.N., 1994).
În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

Glutamatul potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare
Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor. Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele. Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?
Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?
Hrana şi războiul împotriva populaţiei
Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşi!
Paradoxul epocii noastre este nu numai acela că în societăţile abundente oamenii sunt subnutriţi, ci mai ales că, în societatea informaţiei, omul este tot mai dezinformat. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, deşi avem acces la atâta informaţie, totuşi nu ştim ceea ce se petrece cu adevărat în jurul nostru?
Acest război perfid împotriva omului mizează însă nu numai pe dezinformarea lui, ci pe ceea ce este mai propriu omului după Cădere: pofta. Ceea ce aduce nou epoca noastră, a alimentelor procesate la nivel industrial, este esenţializarea poftei sau, mai degrabă, a elementului chimic care o produce. Tocmai de aceea, soluţia trebuie căutată în asceza plină de discernământ pe care Biserica o învaţă de mii de ani. Aşadar, mai mult decât niciodată, trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii…

Petru Molodeţ

Lumea este bolnavă. Farmaciile au ajuns să fie cele mai des vizitate magazine. Oare care să fie cauza? Ce putem face?

„Stilul de viaţă este vinovatul”, se aud tot mai multe voci ale oamenilor de ştiinţă din lumea întreagă. Lipsa de mişcare, alimentaţia, stresul etc. Ce putem face? În primul rând, trebuie să ne informăm privind aspectele cele mai importante ale vieţii noastre cotidiene. Acest lucru ar fi suficient pentru a scăpa de circa 70% dintre bolile cu care ne confruntăm astăzi. Vom încerca pe parcursul acestei rubrici să marcăm câteva dintre reperele fundamentale pe calea sănătăţii omului din zilele noastre. Vom începe să vorbim despre cel mai important aliment al omului contemporan: pâinea. Deşi omul poate trăi cu pâinea şi cerealele (fulgii) obţinute din făina şi grăunţele care au fost ţinute sub formă procesată în ambalaje pentru un timp îndelungat, sănătatea trupului s-ar îmbunătăţi substanţial dacă nutrienţii ar proveni din consumarea grăunţelor proaspăt procesate.

Abc-ul cerealelor proaspăt măcinate

 

Toate cerealele au fost create de Dumnezeu cu propriul înveliş care să le conserve. Noi le numim tărâţe. Acest înveliş exterior al grâului este alcătuit din mai multe straturi bogate în nutrienţi; cel mai important aspect este faptul că el protejează şi conservă nutrienţii esenţiali depozitaţi în bobul de grâu un timp foarte îndelungat – aproape nelimitat! Din surse biblice ştim că Iosif a depozitat grâu timp de 14 ani – destul pentru a hrăni întregul popor al Egiptului în timpul celor şapte ani de foamete. S-a descoperit că cerealele găsite în piramide, îngropate odată cu conducătorii antici, precum regele Tutankhamon, sunt viabile chiar şi mii de ani mai târziu.

Odată ce bobul de grâu a fost lovit sau spart, elementele din interior sunt expuse la oxigen, care distruge vitaminele şi uleiurile într-o perioadă scurtă de timp. În decursul a 24 de ore de la morăritul sau măcinarea grâului, 40% dintre nutrienţi se oxidează. În decursul a 72 ore de la procesare (doar 3 zile), 90% dintre nutrienţi se distrug. Din acest moment, făina îşi va menţine în continuare conţinutul de minerale şi valoarea calorică, dar mai mult de 25 dintre vitaminele şi uleiurile atât de importante sunt practic distruse! Folosind făina sau cerealele imediat după procesare, puteţi să consumaţi şi să vă bucuraţi de beneficiile aduse de vitaminele şi uleiurile esenţiale conţinute în ele.

Tărâţa este mai mult decât un simplu înveliş. Este bogată în vitamine, minerale şi proteine. Mai mult, este o sursă valoroasă de fibre, care acţionează ca un burete, absorbind şi înlăturând toxinele din corp prin „răzuirea” tractului digestiv. Consumul regulat de cereale integrale proaspete elimină nevoia folosirii unor suplimente dietetice pe bază de fibre.

Chiar în interiorul bobului de grâu se găseşte endospermul, o substanţă albă bogată în amidon şi cu un conţinut redus de nutrienţi. Aceasta este „făina albă” din care se fac cea mai mare parte a produselor de patiserie ce se găsesc astăzi în magazine. Îngropată adânc în centrul endospermului se află cea mai importantă parte, germenul. Cu toate că germenul este cea mai mică dintre aceste trei componente, reprezentând doar 2,5 % din întregul grăunte, în el sunt concentraţi câţiva dintre cei mai valoroşi nutrienţi naturali.

Germenul din cereale conţine tocoferol, o versiune a vitaminei E sub formă de ulei, despre care unii afirmă că ar fi „uleiul tinereţii”, ce menţine pielea şi alte organe vitale moi şi flexibile. Cercetătorii au descoperit că tocoferolul este un element esenţial pentru un sistem de reproducere sănătos (aşa cum indică şi numele ştiinţific din greaca veche: tocos = progenitură + ferin = a purta). Puterea de germinare, adică capacitatea de a da naştere unei noi plante, este conţinută de acest ulei esenţial. Germenul conţine, de asemenea, un adaos bogat din toţi acizii graşi esenţiali.

Ce este valabil pentru grâu se aplică şi la celelalte cereale, dintre care amintim: porumbul, orezul şi ovăzul.

Înainte de anul 1900, moara locală din fiecare comunitate măcina în fiecare zi numai atâta făină cât era necesar pentru a răspunde cererii oamenilor din zonă. Făina nu putea fi depozitată vreme îndelungată, iar cea mai mare parte a oamenilor mâncau produse de panificaţie folosind făină integrală proaspătă, produsă odată la câteva zile. Orice persoană care a lăsat făină integrală în contact cu aerul îşi amintește mirosul viciat şi gustul rânced al acesteia. E, deci, de la sine înţeles că ceva a fost adăugat făinii din rafturi pentru a evita această problemă. Atunci când făina este măcinată în scopuri comerciale, bobul este decojit (decorticat) iar germenul şi în special uleiul lui sunt înlăturate, de vreme ce acestea se strică într-un timp foarte scurt.

Endospermul rămas este apoi măcinat fin, devenind făină. Pentru a comercializa făina de grâu integrală, o mică parte din tărâţe sunt reintroduse în produs, dar tot îi va lipsi germenul, fapt pentru care nu poate fi numită cu adevărat „integrală”. Şi cum există o relativ mică cerere în industria alimentara pentru germeni din semințe și pentru coaja lor, aceste componente sunt utilizate în mod profitabil ca supliment de vitamine pentru hrana vitelor. Fermierii știu că dacă acestea nu vor primi cantitățile potrivite de nutrienți și fibre, vor ajunge să se îmbolnăvească şi să moară!

În cazul pâinii din făină de grâu integrală, comercializată în general, unele companii recurg la folosirea unor umpluturi cum sunt fibrele de celuloză (rumeguș) și la colorarea cu caramel pentru a ajunge la acea greutate aşteptată și la culoarea mai închisă specifică pâinii negre în comparaţie cu cea albă. Celuloza este în prezent folosită pe scară largă și la producerea pâinii albe. Nu e de mirare că aceasta poartă numele „Pâinea fermecată”. Aşadar, produsele din făină integrală vândute în magazine pot conţine cel mult fibre, dar, în afara cazului în care sunt preparate din faina proaspătă, ele nu conţin vitaminele naturale și uleiurile esențiale aflate în mod firesc în grăunţe.

Traducere Adina Lovin

Material aparut in nr. 26 al revistei Familia Ortodoxa preluat de la http://www.familiaortodoxa.ro/2013/02/04/graul-producerea-fainii-si-a-painii/#more-4485

 

În timp ce unii trec fără regrete oceanul în căutarea unei vieți mai bune, alții fac drumul invers, spre România. Și asta după ce-au visat ani întregi să ajungă aici. Un astfel de om trăiește de peste un deceniu la Mânăstirea Oașa. Pe vremuri era catolic și lucra la cea mai mare bancă din America. 

Acum e călugăr ortodox și îi învață pe frații săi români muzică psaltică. Acum 13 ani Părintele Sava a traversat oceanul ca să ajungă într-o țară pe care mulți ar da-o pe America. Pe atunci se numea Steven și știa pe de rost biblioteca tatălui său. Cu fiecare pagină citită a început să îl chinuie îndoiala în propria credință.

Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor din lumea de azi

Conferință susținută de Virgiliu Gheorghe la Casa de Cultura - Constanta înregistrată de Lucian Marin, în data de 29.09.2012

Vizualizare din internet

Omul coboara din maimuta sau a fost creat de Dumnezeu?

 

"Pare-se că există două teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane. Unii susţin că omul coboară din maimuţă, alţii că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu." (în: Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)

O alta, mai recentă, este o fabulă anonimă (până la proba contrarie), intitulată în general "Revolta unei maimuţe", care circulă de câţiva ani pe internet în mai multe variante. Iată prima dintre ele, şi care pare să fie varianta iniţială:

 

 

Continuare articol (preluare de pe internet) .....